Paramore-Brick By Boring Brick.
Paramore-You are the only exeption
P.S: Mai sunt multe melodii pe care le`as posta, dar mie somn :)) <33
Dar inainte sa merg la somn am dat un Copy-Paste la un referat despre rock :> :
De-a lungul timpului fenomenul rock a suferit numeroase schimbari, incepand de la regele rock'n'roll-ului, Elvis Presley, si ajungand azi la un rock alternativ (System Of A Down, Korn etc.) sau chiar un hardcore. La originea muzicii rock se afla rock'n'roll-ul, muzica ce a luat nastere in anii '50, bucurandu-se imediat de o imensa popularitate. Printre primii cantareti si instrumentisti se numara Chuck Berry, Muddy Waters, Little Richard si bineinteles Regele, cum este supranumit de fani, Elvis Presley. Incepand din anul 1954 Elvis a inregistrat in intreaga sa cariera peste 400 de cantece, discurile fiind vandute in peste 260 de milioane de exemplare. Primul sau hit Heartbrake Hotel a devenit in 1956 simbolul muzicii rock'n'roll a acelor ani si al non-conformismului tinerei generatii. Alte melodii de mare popularitate din acea perioada au fost: Blue Suede Shoes, Hound Dogs, All Shook Up etc. Cariera sa a luat o pauza pe timpul satisfacerii serviciului militar, pauza ce a afectat serios mentalitatea cantaretului. Dupa revenirea sa pe scena s-a observat o schimbare in stilul sau de muzica. Elvis a renuntat la stilul sau vioi, pentru unul mai lent, compunand si cateva balade (Are You Lonesome Tonight, Wooden Heart). Aceasta este perioada de declin a artistului care incearca sa-si recastige faima jucand in cateva filme, dar toate s-au dovedit un mare esec. Ca un ultim racnet al unui leu muribund, in 1968 Elvis mai compune cateva piese cu care va ramane in istorie: In The Getto, Suspicious Minds, sau Polk Salad Annie. Elvis se stinge din viata in luna august a anului 1977. In anii '60 muzicii rock i-au fost aduse imbunatatiri considerabile. De abia de acum se poate vorbi de o muzica de grup. Versurile si linia melodica erau gandite ca un tot, ce avea o functionalitate multipla (un transfer al emotiei de la artist la public si un nou sens notiunilor de autenticitate in trairea afectiva a actului artistic). Astfel a avut loc o explozie a muzicii rock, fiecare grup avand un repertoriu de compozitii proprii si totodata originale. In 1958, trei tineri din Marea Britanie (John Lennon, Paul McCartney si George Harrison) isi intalnesc destinele pentru a intemeia o formatie ce va ramane in istorie The Beatles. In anul 1962 formatia ajunge la distributia care a consacrat-o prin venirea bateristului Ringo Starr (pe numele sau Richard Starkey). Primul single al formatiei, care a aparut in 1962, se numeste Love Me Do - a fost oarecum lipsit de succes. Prima piesa a celor de la Beatles care a avut succes in Marea Britanie este Please, Please, Me. In 1963 albumul With the Beatles este vandut in peste un milion de exemplare. Ecourile muzicii celor patru sunt auzite si dincolo de ocean, unde devin eroi prin melodia A Hard Day's Night. In 1965 membrii formatiei devin membri ai Meritului Imperiului Britanic datorita vanzarilor masive de discuri, fapt ce a dus la redresarea financiara a Marii Britanii. In anii ce vor urma formatia se bucura de un prestigiu tot mai mare, iar fanii lor sunt rasplatiti cu melodii cum ar fi: Let It Be sau We Can Work it Out. Trupa se destrama pe 10 aprilie 1970 cand Paul McCartney se separa de formatie. In acest timp, dincolo de ocean, cotidianul Disco Revue publica un articol despre o noua formatie, si anume Rolling Stones, avandu-i in componenta pe Mick Jagger, Brian Jones, Keith Richard si Jan Stewart. Atentia publicului este captata in 1964 in timpul unui concert alaturi de formatia Ronetts. In urmatorii 5 ani activitatea trupei este una extrem de intensa: 15 discuri single notabile, numeroase albume. In 1969 Brian Jones paraseste formatia, fiind inlocuit de Mick Taylor. In 1970 formatia se muta la Paris, unde isi continua inregistrarile pana in 1974, cand membrii incep sa compuna singuri, aparand cateva albume solo ale celor patru. Dupa 1976 cei patru mai compun pentru formatie ocazional, despartirea definitiva avand loc in 1980. In anii '70 atentia publicului a fost acaparata de o alta formatie care va ramane in istorie: Queen. In 1972 Brian May si Roger Taylor l-au chemat pe prietenul lor Freddy Mercury pentru a pune bazele unei formatii. Dupa sase luni, John Deacon a fost acceptat ca basist al grupului. De-a lungul anilor nici o formatie nu a cucerit lumea si topurile cum a facut-o Queen. Incepand din anii '70 si continuand in anii '80 membrii formatiei au scris hit dupa hit. De la primul lor single Bohemian Rapsody si pana la imnurile We are the Champions si We will rock you muzica lor a fost auzita in toate colturile lumii. Odata cu apropierea anilor '90 formatia trebuia sa-si imparta timpul intre turnee si inregistrarile din studiouri. The Miracle si Innuendo s-au dovedit a fi cele mai bune albume ale formatiei. Din pacate drumul formatiei a luat sfarsit in luna noiembrie a anului 1991 cand Freddie a fost rapus de unele complicatii ale S.I.D.A. Desi Queen a murit in aceea zi, cei trei membri ramasi in viata au incercat sa tina spiritul formatiei viu, publicand albume ce vroiau a fi continuari ale operei lui Freddie: Made in Heaven. Desi Freddie ne-a parasit, va trece mult timp pana cand mostenirea sa lasata lumii va fi uitata. Pentru a continua incursiunea noastra in istorie voi prezenta o formatie care a facut furori in randul fetelor (datorita solistului) fiind totodata si una dintre marile reprezentante ale stilului Hippie. Daca nu v-ati prins va spun eu: este vorba de The Doors. Formatia a aparut in anul 1967, promovand prin muzica lor pacea, dragostea si non-violenta, componentii formatiei ( Jim Morrison, Robby Krieger, Ray Manzarek si John Densmore) facand toti parte din miscarea flower-power. Formatia a cunoscut un imens succes inca de la primele aparitii datorita unui stil nou, evidentiat de imbinarea placuta a unei ambiante ametitoare prezenta in mai toate piesele lor si mesajul lor de pace si dragoste. Prima lor piesa de succes a fost Light my fire, de pe albumul The Doors(1967), un album de referinta in discografia formatiei. Succesul formatiei a continuat cu piese precum The End, People are strange sau Break on Through. Doors devine in acest timp o formatie iubita de milioane de oameni, dar si foarte controversata datorita unor versuri, dar si datorita solistului care pentru unii conservatori reprezenta un pericol pentru adolescenti (droguri, alcool, tigari etc.). Urmatoarele 2 albume (Strange Days, Waiting For the Sun) reprezinta o reeditare a succesului primului album, cu diferenta ca pun in lumina disponibilitatile chitaristului Krieger. Ca si in cazul multor altor formatii care la inceput au evoluat promitator, The Doors incepe sa cunoasca un declin, urmatoarele albume (The Soft Parade, Morrison Hotel) inclinand spre banalitate, ne mai aducand nimic nou in muzica lor, astfel trupa devine un grup rock oarecare, mediocru, iar dupa moartea subita a lui Morrison (1971, Paris) dispare orice vestigiu de individualitate a formatiei. La doar un an de la infiintarea trupei The Doors, cinci tineri ambitiosi (Lord, Blackmore, Nick Semper, Rob Evans si Paice) au pus bazele altei formatii ce a facut istorie: Deep Purple. Cel dintai album (Shades of Deep Purple) a dobandit sufragiile publicului american. Nemultumindu-se cu succesul de rutina, formatia si-a cautat un drum propriu si un stil cat mai aparte, totodata incercand distantarea de banalitate. Astfel componenta trupei se modifica, Semper si Evan fiind inlocuiti de Ian Gillian si Roger Glover. Noua componenta apare pe genericul albumului Concerto for Group and Orchestra, un disc ambitios ce combina muzica rock cu cea clasica (colaborarea facandu-se cu Royal Philharmonica Orchestra). Albumul insa nu a avut succesul dorit, iar formatia a revenit la sonoritati mai obisnuite, astfel in 1970 formatia scoate piesa Black Night, care devine un adevarat hit. In aceelasi an apare albumul Deep Purple in Rock care a rezistat in topuri un an. Urmatorul album (Fireball) s-a dovedit a fi o reeditare a succesului albumului anterior. La mijlocul anului 1972 survin conflicte in sanul formatiei, solistul Gillian fiind primul care paraseste grupul, urmat de Glover (ce se va alatura formatiei Nazareth). Desi acestia doi sunt inlocuiti, formatia nu s-a mai bucurat de succesul anterior. Deep Purple reprezinta un exemplu elocvent de nonconformism fata de mass-media, formatia tinzand mai mult catre actul de cultura si zonele spiritualitatii elevate ale artei sunetelor. In timp ce Deep Purple se afla la inceput de drum, formatia Yardbirds se stingea. Singurul supravietuitor, Jimmy Page, se hotaraste sa infiinteze New Yardbirds. Primul instrumentist cu care vine in contact este John Paul Johnes. Urmatorii primiti in trupa sunt Robert Plant si John Bonham. Numele de Led Zeppelin este adoptat la sugestia bateristului formatiei WHO (Keith Moon). Fiind primiti cu antipatie de publicul britanic formatia trece oceanul, unde dupa editarea primului album dobandesc consacrarea, fiind apreciati ca cei mai de seama succesori artistici ai grupului Cream. Acest prim album (Led Zeppelin) sofisticat, dar plin de energie, contine doua piese importante si totodata de succes: Communication Breakdown si Dazel and Confused. Al doilea L.P. (Led Zeppelin II), purtand numele formatiei, a constituit o extindere si o augmentare a primului album. Acest disc marcheaza inceputul unei perioade in care Led devine obiectul unei atractii unanime si internationale a iubitorilor muzicii rock. Desi albumul Led Zeppelin III a avut la baza stilul hard rock el a reflectat si o directie mai subtila, odata cu introducerea unui element de intensitate sonora redusa, orientat spre folk (caracteristica mai bine vizibila pe albumul Led Zeppelin IV). Astfel, acest album gazduieste deopotriva piese hard precum Black Dog sau Rock and Roll si cintece pline de rafinament precum Stairway to Heaven (fara indoiala una dintre cele mai bune piese ale grupului). Beneficiind de serviciile unui impresar competent (Peter Grant), Led Zeppelin si-a consolidat o reputatie stabila in randul publicului rock de pretutindeni. Reputatie datorata nu numai activitatii sustinute, neintrerupte, statorniciei si fidelitatii componentilor fata de grup ci si unei caracteristici a muncii lor care trebuie mentionata: Led Zeppelin isi concentreaza eforturile exclusiv in inregistrarea de albume L.P. si in aparitii live pe scene de concerte. Ca si grupul Who, Led Zeppelin intruchipeaza cuplajul perfect al grupului de trei instrumente cu vocea solistului. Insa din anul 1980 se observa o scadere a creativitatii grupului, totul terminandu-se brusc pe 25 septembrie al aceluiasi an, cand John Bonham este gasit mort in patul sau. Prima data cand ii auzi, auzi un uragan. Chiar si cu butonul de volum dat cat mai la stanga, totul pare incredibil de tare. Exista ceva aici care pare sa fi captat esenta insasi a grozaviei rock'n'roll-ului. Este atat de distrugator, incat parintii speriati s-au gandit sa aplice eticheta INTERZIS CELOR SUB 18 ANI!. Sexul curge din fiecare inregistrare, asa cum curge zeama cand storci o portocala. Multi pusti si-au pierdut inocenta ascultand Led Zeppelin, iar unele fete si-au pierdut chiar virginitatea, spunea Michael Gross in prefata la cartea sa Robert Plant, aparuta in 1975. Rock-ul anilor '70 incepe, treptat, sa se detaseze intr-o mare masura de claritatea si muzicalitatea din trecut, tinzand catre un sound cat mai greu. Black Sabath este un astfel de exemplu. Englezii se inspira din blues-rock-ul unor trupe gen Cream, Blue Cheer sau Vanilla Fudge, incetinind putin ritmul, accentuand basul precum si frecventa si volumul solo-urilor de chitara. Primul single (Evil Woman) si mai apoi albumul de debut cu numele formatiei vor fi lansate in 1970. Istoria lor este una lunga, marcata de diferitele schimbari in componenta; Ozzie Osbourne (solistul initial) pleaca in '77 fiind inlocuit pe rand de nume nu mai putin celebre: Ronnie James Rio (ex. Rainbow) si Ian Gillan (Deep Purple). Singurul membru permanent va fi chiaristul Anthony Iommy, la un moment dat restul trupei fiind practic angajati de el. Succesele Black Sabath vor fi oarecum indiferente de perioada prin care trecea trupa, memorabile fiind albumele Paranoid('70), Master Of Reality('71), Heaven And Hell('80) si chiar Dehumanised ('92). Pe un cu totul alt continent (Australia) se formeaza in 1973 o trupa cel putin ciudata. AC/DC se dezvolta ca o reactie impotriva rock-ului amplu, pompos. Stilul va degaja o senzatie de restrangere, de spatiu inchis, fiind chiar numit rock minimalist. Combinat cu vocea lui Bon Scott, trupa isi asigura doua decade in care va fi imitata de un numar urias de formatii. Curios e faptul ca Bons Scott era de fapt soferul lor, cantand initial pentru a-l inlocui pe vocalistul initial, Dave Evans. Grupul este perceput la propriu ca o adunatura de brute (una din ciudatenii fiind concertele la care se costumau intr-o uniforma scolara), succesele sale fiind totusi incontestabile. Debuteaza cu TNT si ulterior High Voltage si se fac cunoscuti la nivel mondial prin Let There Be Rock ('77). Urmeaza apoi Powerge, pentru ca la 20 februarie sa moara Bon Scott. Perioada '80-'83 va fi surprinzator cea de apogeu a formatiei, care revine totusi in 1990 cu un The Razor's Blade si apoi Ballbreaker ('95). Inapoi in Anglia, in '76 este infiintat Iron Maiden de catre basistul Steve Haris. Dupa ce petrec sfarsitul anilor '70 prin localurile Londrei, lanseaza primele albume, Iron Maiden si Killer, care conving ca este vorba de o abordare destul de dura a ceea ce numim metal. Schimba vocalul, pe Paul D'Ano, cu Bruce Dikinson si lanseaza apoi Number Of The Beast (care le va aduce succesul international) ('82) si mai apoi Piece of Mind. Dupa care incep sa apara primele schimbari in stilul lor, rezultand Somewhere in Time si apoi Seventh Son Of The Seventh Son('88), ultimul extrem de bine apreciat de critica, pentru ca in '91 sa lanseze cel mai bine vandut album al trupei, Fear Of The Dark. Plecarea lui Dikinson in 1995 va fi resimtita de trupa, urmatorele doua discuri nefiind nici bine receptate si nici succese comerciale. Albumul din '99, New World, va celebra insa reintoarcerea sa. Pe fondul amplitudinii tot mai mari pe care o ia curentul metal in defavoarea rock-ului clasic apare, in lumina anemica dar plina de sperante a Underground-ului, un grupulet numit Metallica compus initial din trei membri de 19 ani. Membri se vor schimba des datorita numeroaselor certuri (in mare parte datorita consumului mare de R-OH), dar si a mortii lui Cliff Burton in 1984. In afara de el, istoria isi va mai aminti de James Hetfield (voce, chitara), Lars Ultich (baterie), Kirk Hammett (chitara), Jason Newsted (bas). Ceea ce vor canta va fi suficient de original pentru a permite incadrarea lor in destule subgenuri dupa album sau doar pareri. Ca noutate, folosesc pentru prima data procesoarele de sunet, pentru a aplica diferite efecte instrumentelor. Punctul de plecare au fost albumele Kill 'Em All ('83) si Ride The Ligthning (84). Cu Master of Puppets castiga o popularitate mondiala, fiind primul disc de platina al formatiei, continuand apoi cu o serie de turnee din care se remarca cel cu Ozzie Osbourne sau cu Anthrax. Urmeaza mult apreciatul And Justice for All care incheie perioada trash a formatiei. O directie noua va fi consacrata odata cu Metallica ('91), formatia axandu-se pe hard rock. Load si Reload, desi uneori criticate, au fost (inca mai speram ca nu) cantecul de lebada al unei formatii tot mai acuzate ca devine comerciala. Anii '80 mai dau nastere unei trupe de referinta, Guns 'N Roses, caracterizata pe scurt prin mult talent, inspiratie, ambitie si multe scandaluri. Muzica lor aduce a demult uitatul rock 'n roll, vorbind despre subiecte destul de comune dar ingenios prezentate: droguri, sex, apatia vietii in orase. Versurile pot suna urat, amuzant, misogin sau sensibil. Debutul il fac in '86 cu Appetite for Destruction, succesul fiind asigurat in mare parte de single-ul Sweet Child O' Mine. Albumul doi, desi se lasa asteptat pana in '91, va deveni albumul doi si trei: Use Your Illusions I/II. Desi vanduta foarte bine, G'N'R isi va pierde din influenta prin simplul fapt ca nu va mai lansa nimic, asta in contextul in care incep sa apara trupe fara pretentiile si excesele de vedeta ale unui Axl Rose (vocalul), de exemplu Nirvana. Ingroparea formatiei a fost asigurata practic de perfectionismul lui Axel: unii membri au fost dati afara pe motive indoielnice (ulterior li s-a interzis chiar sa priveasca putinele reprezentatii ale grupului), concerte au fost amanate, iar trupa a prins radacini cativa ani buni in studiourile de productie perpetuand amanarea unui album din '94 pana in 2001. Cert este ca prin putinul pe care ni l-a oferit, G'N'R concentreaza toata vitalitatea hard rock-ului anilor '80, intr-o perioada in care multe formatii sunt acuzate ca trec de cealalta parte a baricadei, inspre alternativ. De fapt acesta este si numele miscarii reprezentative a anilor '90; multe formatii dintre care tot multe vor fi uitate. Nirvana nu este un astfel de exemplu, in afara popularitatii in randul reprezentantilor sexului frumos, impunand un stil numit grunge punct de plecare pentru viitorul (si mult hulitul) alternative rock. Stilul energic, structura extrem de dinamica a pieselor, se vor regasi de aici inainte la orice formatie care va canta ceva cat de cat apropiat de rock. In paralel se remarca Rammstein, o formatie germana de industrial, datorita competentei instrumentistilor si a versurilor neo-naziste [poate pareri, eu nu stiu germana] rezultand o destul de interesanta revigorare a deja banalului metal. Marylin Manson, trupa cunoscuta mai ales prin numarului sinuciderilor in randul fanilor si a personalitatii bizare a solistului [de la aparitiile scenice pana la comportamentul sexual]. Inspirandu-se de la niste Nine Inch Nails, reusesc sa imbine pasaje ce aduc aminte de rock'n roll cu versuri geniale care ascund uneori o lirica profunda. Pe scurt genul de trupa pentru oricine are nevoie sa asculte ceva serios si greu. Aici ar trebui sa se termine articolul, respectand parerea unei bune parti a rockerilor si mai ales criticilor care, din snobism, din conservatorism, sau pur si simplu pentru ca au dreptatea lor, considera ca tot ce a urmat nu mai are vreo importanta. Este vorba despre nu-metal. Aceasta s-a concretizat mai degraba printr-o miscare decat printr-un stil, caracterizata prin importanta imaginii in detrimentul calitatii sau a talentului. Ceea ce nu inseamna neaparat ca ultimele doua nu exista, ci doar ca putini le vor mai lua in seama in contextul in care exista un Mtv si a cumpara un album devine o raritate pentru noua generatie. Este standardizata (in general) structura melodiei, alcatuita din trei strofe (ultima cantata diferit) si un refren simplu sau dublu (asta se vroia a fi adaptarea termenului pre-chorus) cantat dupa fiecare strofa (la prima optional). Versurile pun accentul pe lirica, dar sunt in mare parte proaste. Este subliniat puternic sound-ul si asta se vede usor (se folosesc tot mai mult procesoarele de sunet, orga si chitarele electrice). Pe de alta parte, solo-urile instrumentale sunt pe cale de disparitie. Nasterea nu-metalului (in SUA este numit crossover) inseamna un 11 octombrie 1994, influente din partea catorva trupe ca Faith No More sau Tool si un album exploziv [caruia nici nu-i poti reprosa prea multe], KoRn, al trupei cu acelasi nume. Inovatia este majora - putin trash, ceva funk, versuri ?rap-uite? pe alocuri si un sound schimbat enorm [o divizie intreaga numita KoRn Noise se afla la un moment dat in spatele lor] si redescoperirea chitarei pe 7 corzi, considerata moarta la acea data, miscare care va fi copiata apoi de atatea si atatea trupe. Al doilea album nu va aduce nimic nou, fiind asemanator cu primul, dar ceva mai inchis (totusi un Good God va ramane in istorie). Deftones, poate cea mai talentata trupa a noului val, iese la rampa cu un album de exceptie, Adrenaline. Stilul rece, infundat combinat cu vocea exeptionala a lui Chino Moreno(?) este combinatia perfecta ce va reusi sa ascunda niste versuri ceva mai putin reusite. Aparitia unor formatii ca Limp Bizkit ii va lasa cumva in al doilea plan. Tehnic vorbind, aceasta trupa, pe langa ca isi asuma creditul inventarii crossover-ului, va impinge usor curentul spre comercial, printr-un remarcabil totusi Three Dollar Bill Y'All (1 Iulie 1997). Alegere confirmata apoi si de KoRn prin Follow The Leader, album care s-a vandut extraordinar de bine si cam atat, spune critica. Si incep sa rasara imitatorii, fie ca se numesc POD, Adema (ceva mai tirziu), Alien Ant Farm, Fuel sau altfel, aplica cu succes reteta invatata de la KoRn, modificata sigur pe alocuri. Prin cel de-al patrulea album, Issues, KoRn va reusi sa sparga din nou tiparele, formatia adoptand de aceasta data un stil mult mai lucrat si o idee mai soft.. Prin melodii ca celebra Let's Get This Party Started [care de altfel este un bun exemplu de versuri de doi bani, dar interpretate genial] nu-metalul ajunge genul de muzica care poate fi ascultata la petreceri. Pe langa imitatori, apar totusi trupe ca System of a Down, Incubus sau Disturbed care se remarca prin ceva originalitate, dezvoltandu-se paralel cu trend-ul promovat de KoRn, fiecare o mica bijuterie in felul ei. Aparitia unui Linkin Park va constitui o importanta cotitura in istoria nu-metal-lui. Preluand ceva din Issues, LP va merge pe mana unui DJ profesionist si a ideii (rar experimentate in rock) de a folosi doi solisti vocali. Rezultatul este Hybrid Theory (Oct.24, 2000), un album bunicel ce produce insa o adevarata explozie [mai ales la noi in tara]. Alaturi de unii ulteriori imitatori (The Rasmus, the exemplu) vor fi imbratisati de Mtv, fiind incadrati in zona muzicii (aproape) Pop. In timp ce Limp Bizkit urmeaza si ei noua directie, KoRn se muta intr-un semi-anonimat. Un album excelent (poate putin spus), dar cu un nume predestinat: Untochables, care, greu de inteles, zace si acum neatins in rafturile multor supermarketuri. Uitand parca de sound-ul pe care ei l-au inventat, se apropie de tonalitatea unui industrial [pastrand proportiile nu-metal-istice] realizand ceva ce se aseamana mai mult cu hardcore atmosferic cu versuri de gotic. De data asta insa, nimeni nu i-a mai urmat... Apar Meteora (LP) si Results May Vary (LB) care nu mai aduc nimic nou si rock-ul parca pluteste (pentru a cata oara) in deriva . Take a Look in the Mirror este un album bunicel, putin cam comercial, cu un mesaj pozitiv, prin care Korn nu reusesc insa sa atraga niscaiva fani [imbecili, cel putin cei din Romania] cu videoclipul excelent (ca de altfel toate ale trupei) Did My Time. Sursa: aberatii.com / autori: Sare si creator
Dar inainte sa merg la somn am dat un Copy-Paste la un referat despre rock :> :
De-a lungul timpului fenomenul rock a suferit numeroase schimbari, incepand de la regele rock'n'roll-ului, Elvis Presley, si ajungand azi la un rock alternativ (System Of A Down, Korn etc.) sau chiar un hardcore. La originea muzicii rock se afla rock'n'roll-ul, muzica ce a luat nastere in anii '50, bucurandu-se imediat de o imensa popularitate. Printre primii cantareti si instrumentisti se numara Chuck Berry, Muddy Waters, Little Richard si bineinteles Regele, cum este supranumit de fani, Elvis Presley. Incepand din anul 1954 Elvis a inregistrat in intreaga sa cariera peste 400 de cantece, discurile fiind vandute in peste 260 de milioane de exemplare. Primul sau hit Heartbrake Hotel a devenit in 1956 simbolul muzicii rock'n'roll a acelor ani si al non-conformismului tinerei generatii. Alte melodii de mare popularitate din acea perioada au fost: Blue Suede Shoes, Hound Dogs, All Shook Up etc. Cariera sa a luat o pauza pe timpul satisfacerii serviciului militar, pauza ce a afectat serios mentalitatea cantaretului. Dupa revenirea sa pe scena s-a observat o schimbare in stilul sau de muzica. Elvis a renuntat la stilul sau vioi, pentru unul mai lent, compunand si cateva balade (Are You Lonesome Tonight, Wooden Heart). Aceasta este perioada de declin a artistului care incearca sa-si recastige faima jucand in cateva filme, dar toate s-au dovedit un mare esec. Ca un ultim racnet al unui leu muribund, in 1968 Elvis mai compune cateva piese cu care va ramane in istorie: In The Getto, Suspicious Minds, sau Polk Salad Annie. Elvis se stinge din viata in luna august a anului 1977. In anii '60 muzicii rock i-au fost aduse imbunatatiri considerabile. De abia de acum se poate vorbi de o muzica de grup. Versurile si linia melodica erau gandite ca un tot, ce avea o functionalitate multipla (un transfer al emotiei de la artist la public si un nou sens notiunilor de autenticitate in trairea afectiva a actului artistic). Astfel a avut loc o explozie a muzicii rock, fiecare grup avand un repertoriu de compozitii proprii si totodata originale. In 1958, trei tineri din Marea Britanie (John Lennon, Paul McCartney si George Harrison) isi intalnesc destinele pentru a intemeia o formatie ce va ramane in istorie The Beatles. In anul 1962 formatia ajunge la distributia care a consacrat-o prin venirea bateristului Ringo Starr (pe numele sau Richard Starkey). Primul single al formatiei, care a aparut in 1962, se numeste Love Me Do - a fost oarecum lipsit de succes. Prima piesa a celor de la Beatles care a avut succes in Marea Britanie este Please, Please, Me. In 1963 albumul With the Beatles este vandut in peste un milion de exemplare. Ecourile muzicii celor patru sunt auzite si dincolo de ocean, unde devin eroi prin melodia A Hard Day's Night. In 1965 membrii formatiei devin membri ai Meritului Imperiului Britanic datorita vanzarilor masive de discuri, fapt ce a dus la redresarea financiara a Marii Britanii. In anii ce vor urma formatia se bucura de un prestigiu tot mai mare, iar fanii lor sunt rasplatiti cu melodii cum ar fi: Let It Be sau We Can Work it Out. Trupa se destrama pe 10 aprilie 1970 cand Paul McCartney se separa de formatie. In acest timp, dincolo de ocean, cotidianul Disco Revue publica un articol despre o noua formatie, si anume Rolling Stones, avandu-i in componenta pe Mick Jagger, Brian Jones, Keith Richard si Jan Stewart. Atentia publicului este captata in 1964 in timpul unui concert alaturi de formatia Ronetts. In urmatorii 5 ani activitatea trupei este una extrem de intensa: 15 discuri single notabile, numeroase albume. In 1969 Brian Jones paraseste formatia, fiind inlocuit de Mick Taylor. In 1970 formatia se muta la Paris, unde isi continua inregistrarile pana in 1974, cand membrii incep sa compuna singuri, aparand cateva albume solo ale celor patru. Dupa 1976 cei patru mai compun pentru formatie ocazional, despartirea definitiva avand loc in 1980. In anii '70 atentia publicului a fost acaparata de o alta formatie care va ramane in istorie: Queen. In 1972 Brian May si Roger Taylor l-au chemat pe prietenul lor Freddy Mercury pentru a pune bazele unei formatii. Dupa sase luni, John Deacon a fost acceptat ca basist al grupului. De-a lungul anilor nici o formatie nu a cucerit lumea si topurile cum a facut-o Queen. Incepand din anii '70 si continuand in anii '80 membrii formatiei au scris hit dupa hit. De la primul lor single Bohemian Rapsody si pana la imnurile We are the Champions si We will rock you muzica lor a fost auzita in toate colturile lumii. Odata cu apropierea anilor '90 formatia trebuia sa-si imparta timpul intre turnee si inregistrarile din studiouri. The Miracle si Innuendo s-au dovedit a fi cele mai bune albume ale formatiei. Din pacate drumul formatiei a luat sfarsit in luna noiembrie a anului 1991 cand Freddie a fost rapus de unele complicatii ale S.I.D.A. Desi Queen a murit in aceea zi, cei trei membri ramasi in viata au incercat sa tina spiritul formatiei viu, publicand albume ce vroiau a fi continuari ale operei lui Freddie: Made in Heaven. Desi Freddie ne-a parasit, va trece mult timp pana cand mostenirea sa lasata lumii va fi uitata. Pentru a continua incursiunea noastra in istorie voi prezenta o formatie care a facut furori in randul fetelor (datorita solistului) fiind totodata si una dintre marile reprezentante ale stilului Hippie. Daca nu v-ati prins va spun eu: este vorba de The Doors. Formatia a aparut in anul 1967, promovand prin muzica lor pacea, dragostea si non-violenta, componentii formatiei ( Jim Morrison, Robby Krieger, Ray Manzarek si John Densmore) facand toti parte din miscarea flower-power. Formatia a cunoscut un imens succes inca de la primele aparitii datorita unui stil nou, evidentiat de imbinarea placuta a unei ambiante ametitoare prezenta in mai toate piesele lor si mesajul lor de pace si dragoste. Prima lor piesa de succes a fost Light my fire, de pe albumul The Doors(1967), un album de referinta in discografia formatiei. Succesul formatiei a continuat cu piese precum The End, People are strange sau Break on Through. Doors devine in acest timp o formatie iubita de milioane de oameni, dar si foarte controversata datorita unor versuri, dar si datorita solistului care pentru unii conservatori reprezenta un pericol pentru adolescenti (droguri, alcool, tigari etc.). Urmatoarele 2 albume (Strange Days, Waiting For the Sun) reprezinta o reeditare a succesului primului album, cu diferenta ca pun in lumina disponibilitatile chitaristului Krieger. Ca si in cazul multor altor formatii care la inceput au evoluat promitator, The Doors incepe sa cunoasca un declin, urmatoarele albume (The Soft Parade, Morrison Hotel) inclinand spre banalitate, ne mai aducand nimic nou in muzica lor, astfel trupa devine un grup rock oarecare, mediocru, iar dupa moartea subita a lui Morrison (1971, Paris) dispare orice vestigiu de individualitate a formatiei. La doar un an de la infiintarea trupei The Doors, cinci tineri ambitiosi (Lord, Blackmore, Nick Semper, Rob Evans si Paice) au pus bazele altei formatii ce a facut istorie: Deep Purple. Cel dintai album (Shades of Deep Purple) a dobandit sufragiile publicului american. Nemultumindu-se cu succesul de rutina, formatia si-a cautat un drum propriu si un stil cat mai aparte, totodata incercand distantarea de banalitate. Astfel componenta trupei se modifica, Semper si Evan fiind inlocuiti de Ian Gillian si Roger Glover. Noua componenta apare pe genericul albumului Concerto for Group and Orchestra, un disc ambitios ce combina muzica rock cu cea clasica (colaborarea facandu-se cu Royal Philharmonica Orchestra). Albumul insa nu a avut succesul dorit, iar formatia a revenit la sonoritati mai obisnuite, astfel in 1970 formatia scoate piesa Black Night, care devine un adevarat hit. In aceelasi an apare albumul Deep Purple in Rock care a rezistat in topuri un an. Urmatorul album (Fireball) s-a dovedit a fi o reeditare a succesului albumului anterior. La mijlocul anului 1972 survin conflicte in sanul formatiei, solistul Gillian fiind primul care paraseste grupul, urmat de Glover (ce se va alatura formatiei Nazareth). Desi acestia doi sunt inlocuiti, formatia nu s-a mai bucurat de succesul anterior. Deep Purple reprezinta un exemplu elocvent de nonconformism fata de mass-media, formatia tinzand mai mult catre actul de cultura si zonele spiritualitatii elevate ale artei sunetelor. In timp ce Deep Purple se afla la inceput de drum, formatia Yardbirds se stingea. Singurul supravietuitor, Jimmy Page, se hotaraste sa infiinteze New Yardbirds. Primul instrumentist cu care vine in contact este John Paul Johnes. Urmatorii primiti in trupa sunt Robert Plant si John Bonham. Numele de Led Zeppelin este adoptat la sugestia bateristului formatiei WHO (Keith Moon). Fiind primiti cu antipatie de publicul britanic formatia trece oceanul, unde dupa editarea primului album dobandesc consacrarea, fiind apreciati ca cei mai de seama succesori artistici ai grupului Cream. Acest prim album (Led Zeppelin) sofisticat, dar plin de energie, contine doua piese importante si totodata de succes: Communication Breakdown si Dazel and Confused. Al doilea L.P. (Led Zeppelin II), purtand numele formatiei, a constituit o extindere si o augmentare a primului album. Acest disc marcheaza inceputul unei perioade in care Led devine obiectul unei atractii unanime si internationale a iubitorilor muzicii rock. Desi albumul Led Zeppelin III a avut la baza stilul hard rock el a reflectat si o directie mai subtila, odata cu introducerea unui element de intensitate sonora redusa, orientat spre folk (caracteristica mai bine vizibila pe albumul Led Zeppelin IV). Astfel, acest album gazduieste deopotriva piese hard precum Black Dog sau Rock and Roll si cintece pline de rafinament precum Stairway to Heaven (fara indoiala una dintre cele mai bune piese ale grupului). Beneficiind de serviciile unui impresar competent (Peter Grant), Led Zeppelin si-a consolidat o reputatie stabila in randul publicului rock de pretutindeni. Reputatie datorata nu numai activitatii sustinute, neintrerupte, statorniciei si fidelitatii componentilor fata de grup ci si unei caracteristici a muncii lor care trebuie mentionata: Led Zeppelin isi concentreaza eforturile exclusiv in inregistrarea de albume L.P. si in aparitii live pe scene de concerte. Ca si grupul Who, Led Zeppelin intruchipeaza cuplajul perfect al grupului de trei instrumente cu vocea solistului. Insa din anul 1980 se observa o scadere a creativitatii grupului, totul terminandu-se brusc pe 25 septembrie al aceluiasi an, cand John Bonham este gasit mort in patul sau. Prima data cand ii auzi, auzi un uragan. Chiar si cu butonul de volum dat cat mai la stanga, totul pare incredibil de tare. Exista ceva aici care pare sa fi captat esenta insasi a grozaviei rock'n'roll-ului. Este atat de distrugator, incat parintii speriati s-au gandit sa aplice eticheta INTERZIS CELOR SUB 18 ANI!. Sexul curge din fiecare inregistrare, asa cum curge zeama cand storci o portocala. Multi pusti si-au pierdut inocenta ascultand Led Zeppelin, iar unele fete si-au pierdut chiar virginitatea, spunea Michael Gross in prefata la cartea sa Robert Plant, aparuta in 1975. Rock-ul anilor '70 incepe, treptat, sa se detaseze intr-o mare masura de claritatea si muzicalitatea din trecut, tinzand catre un sound cat mai greu. Black Sabath este un astfel de exemplu. Englezii se inspira din blues-rock-ul unor trupe gen Cream, Blue Cheer sau Vanilla Fudge, incetinind putin ritmul, accentuand basul precum si frecventa si volumul solo-urilor de chitara. Primul single (Evil Woman) si mai apoi albumul de debut cu numele formatiei vor fi lansate in 1970. Istoria lor este una lunga, marcata de diferitele schimbari in componenta; Ozzie Osbourne (solistul initial) pleaca in '77 fiind inlocuit pe rand de nume nu mai putin celebre: Ronnie James Rio (ex. Rainbow) si Ian Gillan (Deep Purple). Singurul membru permanent va fi chiaristul Anthony Iommy, la un moment dat restul trupei fiind practic angajati de el. Succesele Black Sabath vor fi oarecum indiferente de perioada prin care trecea trupa, memorabile fiind albumele Paranoid('70), Master Of Reality('71), Heaven And Hell('80) si chiar Dehumanised ('92). Pe un cu totul alt continent (Australia) se formeaza in 1973 o trupa cel putin ciudata. AC/DC se dezvolta ca o reactie impotriva rock-ului amplu, pompos. Stilul va degaja o senzatie de restrangere, de spatiu inchis, fiind chiar numit rock minimalist. Combinat cu vocea lui Bon Scott, trupa isi asigura doua decade in care va fi imitata de un numar urias de formatii. Curios e faptul ca Bons Scott era de fapt soferul lor, cantand initial pentru a-l inlocui pe vocalistul initial, Dave Evans. Grupul este perceput la propriu ca o adunatura de brute (una din ciudatenii fiind concertele la care se costumau intr-o uniforma scolara), succesele sale fiind totusi incontestabile. Debuteaza cu TNT si ulterior High Voltage si se fac cunoscuti la nivel mondial prin Let There Be Rock ('77). Urmeaza apoi Powerge, pentru ca la 20 februarie sa moara Bon Scott. Perioada '80-'83 va fi surprinzator cea de apogeu a formatiei, care revine totusi in 1990 cu un The Razor's Blade si apoi Ballbreaker ('95). Inapoi in Anglia, in '76 este infiintat Iron Maiden de catre basistul Steve Haris. Dupa ce petrec sfarsitul anilor '70 prin localurile Londrei, lanseaza primele albume, Iron Maiden si Killer, care conving ca este vorba de o abordare destul de dura a ceea ce numim metal. Schimba vocalul, pe Paul D'Ano, cu Bruce Dikinson si lanseaza apoi Number Of The Beast (care le va aduce succesul international) ('82) si mai apoi Piece of Mind. Dupa care incep sa apara primele schimbari in stilul lor, rezultand Somewhere in Time si apoi Seventh Son Of The Seventh Son('88), ultimul extrem de bine apreciat de critica, pentru ca in '91 sa lanseze cel mai bine vandut album al trupei, Fear Of The Dark. Plecarea lui Dikinson in 1995 va fi resimtita de trupa, urmatorele doua discuri nefiind nici bine receptate si nici succese comerciale. Albumul din '99, New World, va celebra insa reintoarcerea sa. Pe fondul amplitudinii tot mai mari pe care o ia curentul metal in defavoarea rock-ului clasic apare, in lumina anemica dar plina de sperante a Underground-ului, un grupulet numit Metallica compus initial din trei membri de 19 ani. Membri se vor schimba des datorita numeroaselor certuri (in mare parte datorita consumului mare de R-OH), dar si a mortii lui Cliff Burton in 1984. In afara de el, istoria isi va mai aminti de James Hetfield (voce, chitara), Lars Ultich (baterie), Kirk Hammett (chitara), Jason Newsted (bas). Ceea ce vor canta va fi suficient de original pentru a permite incadrarea lor in destule subgenuri dupa album sau doar pareri. Ca noutate, folosesc pentru prima data procesoarele de sunet, pentru a aplica diferite efecte instrumentelor. Punctul de plecare au fost albumele Kill 'Em All ('83) si Ride The Ligthning (84). Cu Master of Puppets castiga o popularitate mondiala, fiind primul disc de platina al formatiei, continuand apoi cu o serie de turnee din care se remarca cel cu Ozzie Osbourne sau cu Anthrax. Urmeaza mult apreciatul And Justice for All care incheie perioada trash a formatiei. O directie noua va fi consacrata odata cu Metallica ('91), formatia axandu-se pe hard rock. Load si Reload, desi uneori criticate, au fost (inca mai speram ca nu) cantecul de lebada al unei formatii tot mai acuzate ca devine comerciala. Anii '80 mai dau nastere unei trupe de referinta, Guns 'N Roses, caracterizata pe scurt prin mult talent, inspiratie, ambitie si multe scandaluri. Muzica lor aduce a demult uitatul rock 'n roll, vorbind despre subiecte destul de comune dar ingenios prezentate: droguri, sex, apatia vietii in orase. Versurile pot suna urat, amuzant, misogin sau sensibil. Debutul il fac in '86 cu Appetite for Destruction, succesul fiind asigurat in mare parte de single-ul Sweet Child O' Mine. Albumul doi, desi se lasa asteptat pana in '91, va deveni albumul doi si trei: Use Your Illusions I/II. Desi vanduta foarte bine, G'N'R isi va pierde din influenta prin simplul fapt ca nu va mai lansa nimic, asta in contextul in care incep sa apara trupe fara pretentiile si excesele de vedeta ale unui Axl Rose (vocalul), de exemplu Nirvana. Ingroparea formatiei a fost asigurata practic de perfectionismul lui Axel: unii membri au fost dati afara pe motive indoielnice (ulterior li s-a interzis chiar sa priveasca putinele reprezentatii ale grupului), concerte au fost amanate, iar trupa a prins radacini cativa ani buni in studiourile de productie perpetuand amanarea unui album din '94 pana in 2001. Cert este ca prin putinul pe care ni l-a oferit, G'N'R concentreaza toata vitalitatea hard rock-ului anilor '80, intr-o perioada in care multe formatii sunt acuzate ca trec de cealalta parte a baricadei, inspre alternativ. De fapt acesta este si numele miscarii reprezentative a anilor '90; multe formatii dintre care tot multe vor fi uitate. Nirvana nu este un astfel de exemplu, in afara popularitatii in randul reprezentantilor sexului frumos, impunand un stil numit grunge punct de plecare pentru viitorul (si mult hulitul) alternative rock. Stilul energic, structura extrem de dinamica a pieselor, se vor regasi de aici inainte la orice formatie care va canta ceva cat de cat apropiat de rock. In paralel se remarca Rammstein, o formatie germana de industrial, datorita competentei instrumentistilor si a versurilor neo-naziste [poate pareri, eu nu stiu germana] rezultand o destul de interesanta revigorare a deja banalului metal. Marylin Manson, trupa cunoscuta mai ales prin numarului sinuciderilor in randul fanilor si a personalitatii bizare a solistului [de la aparitiile scenice pana la comportamentul sexual]. Inspirandu-se de la niste Nine Inch Nails, reusesc sa imbine pasaje ce aduc aminte de rock'n roll cu versuri geniale care ascund uneori o lirica profunda. Pe scurt genul de trupa pentru oricine are nevoie sa asculte ceva serios si greu. Aici ar trebui sa se termine articolul, respectand parerea unei bune parti a rockerilor si mai ales criticilor care, din snobism, din conservatorism, sau pur si simplu pentru ca au dreptatea lor, considera ca tot ce a urmat nu mai are vreo importanta. Este vorba despre nu-metal. Aceasta s-a concretizat mai degraba printr-o miscare decat printr-un stil, caracterizata prin importanta imaginii in detrimentul calitatii sau a talentului. Ceea ce nu inseamna neaparat ca ultimele doua nu exista, ci doar ca putini le vor mai lua in seama in contextul in care exista un Mtv si a cumpara un album devine o raritate pentru noua generatie. Este standardizata (in general) structura melodiei, alcatuita din trei strofe (ultima cantata diferit) si un refren simplu sau dublu (asta se vroia a fi adaptarea termenului pre-chorus) cantat dupa fiecare strofa (la prima optional). Versurile pun accentul pe lirica, dar sunt in mare parte proaste. Este subliniat puternic sound-ul si asta se vede usor (se folosesc tot mai mult procesoarele de sunet, orga si chitarele electrice). Pe de alta parte, solo-urile instrumentale sunt pe cale de disparitie. Nasterea nu-metalului (in SUA este numit crossover) inseamna un 11 octombrie 1994, influente din partea catorva trupe ca Faith No More sau Tool si un album exploziv [caruia nici nu-i poti reprosa prea multe], KoRn, al trupei cu acelasi nume. Inovatia este majora - putin trash, ceva funk, versuri ?rap-uite? pe alocuri si un sound schimbat enorm [o divizie intreaga numita KoRn Noise se afla la un moment dat in spatele lor] si redescoperirea chitarei pe 7 corzi, considerata moarta la acea data, miscare care va fi copiata apoi de atatea si atatea trupe. Al doilea album nu va aduce nimic nou, fiind asemanator cu primul, dar ceva mai inchis (totusi un Good God va ramane in istorie). Deftones, poate cea mai talentata trupa a noului val, iese la rampa cu un album de exceptie, Adrenaline. Stilul rece, infundat combinat cu vocea exeptionala a lui Chino Moreno(?) este combinatia perfecta ce va reusi sa ascunda niste versuri ceva mai putin reusite. Aparitia unor formatii ca Limp Bizkit ii va lasa cumva in al doilea plan. Tehnic vorbind, aceasta trupa, pe langa ca isi asuma creditul inventarii crossover-ului, va impinge usor curentul spre comercial, printr-un remarcabil totusi Three Dollar Bill Y'All (1 Iulie 1997). Alegere confirmata apoi si de KoRn prin Follow The Leader, album care s-a vandut extraordinar de bine si cam atat, spune critica. Si incep sa rasara imitatorii, fie ca se numesc POD, Adema (ceva mai tirziu), Alien Ant Farm, Fuel sau altfel, aplica cu succes reteta invatata de la KoRn, modificata sigur pe alocuri. Prin cel de-al patrulea album, Issues, KoRn va reusi sa sparga din nou tiparele, formatia adoptand de aceasta data un stil mult mai lucrat si o idee mai soft.. Prin melodii ca celebra Let's Get This Party Started [care de altfel este un bun exemplu de versuri de doi bani, dar interpretate genial] nu-metalul ajunge genul de muzica care poate fi ascultata la petreceri. Pe langa imitatori, apar totusi trupe ca System of a Down, Incubus sau Disturbed care se remarca prin ceva originalitate, dezvoltandu-se paralel cu trend-ul promovat de KoRn, fiecare o mica bijuterie in felul ei. Aparitia unui Linkin Park va constitui o importanta cotitura in istoria nu-metal-lui. Preluand ceva din Issues, LP va merge pe mana unui DJ profesionist si a ideii (rar experimentate in rock) de a folosi doi solisti vocali. Rezultatul este Hybrid Theory (Oct.24, 2000), un album bunicel ce produce insa o adevarata explozie [mai ales la noi in tara]. Alaturi de unii ulteriori imitatori (The Rasmus, the exemplu) vor fi imbratisati de Mtv, fiind incadrati in zona muzicii (aproape) Pop. In timp ce Limp Bizkit urmeaza si ei noua directie, KoRn se muta intr-un semi-anonimat. Un album excelent (poate putin spus), dar cu un nume predestinat: Untochables, care, greu de inteles, zace si acum neatins in rafturile multor supermarketuri. Uitand parca de sound-ul pe care ei l-au inventat, se apropie de tonalitatea unui industrial [pastrand proportiile nu-metal-istice] realizand ceva ce se aseamana mai mult cu hardcore atmosferic cu versuri de gotic. De data asta insa, nimeni nu i-a mai urmat... Apar Meteora (LP) si Results May Vary (LB) care nu mai aduc nimic nou si rock-ul parca pluteste (pentru a cata oara) in deriva . Take a Look in the Mirror este un album bunicel, putin cam comercial, cu un mesaj pozitiv, prin care Korn nu reusesc insa sa atraga niscaiva fani [imbecili, cel putin cei din Romania] cu videoclipul excelent (ca de altfel toate ale trupei) Did My Time. Sursa: aberatii.com / autori: Sare si creator
